Argumtare la asta va rogg

departe“, își zice puiul de urs.
fiindcă, deși s‐a născut aici, știe că există o lume întreagă dincolo de cușca asta. de acolo, de departe, vin sunete și mirosuri, nu doar sunetele de pe lacul din preajmă, unde se plimbă vizitatorii cu barca duminica, și nu doar mirosurile de mici și de vată de zahăr din acele duminici. e vorba de un departe mult mai tainic și mai plin de promisiuni, care există în fiecare zi, nu doar în cele de sărbătoare. acel departe pe care îl bănuiește orice fiinţă, mică sau mare, un loc mai larg, mai cuprinzător decât cel locuit, locul pe care fiecare dintre noi îl simte pulsând înăuntru, deși el, locul, se află în afară.
și puiul oftează de se clatină tulpina uscată a ciulinului.
s‐a născut, ca toţi puii de urs, în ianuarie. medicul veterinar a strigat încântat că este fetiţă. datorită gulerașului alb, pe care nu‐l au decât puţini urși bruni, i‐au pus numele bianca.
bianca are acum șapte luni, e mai mare decât câinii cu care vin oamenii în vizită la zoo, știe să se urce în copacul din cușcă și are gheare lungi cât degetele unui copilaș. e înnebunită după joacă. s‐ar juca toată ziua cu fraţii ei. când însă ei dorm, ca acum, ea visează cu ochii deschiși și se lasă fermecată de câte‐o nălucă venită de departe, de dincolo. ca fluturele nemaiîntâlnit vreodată.
ursuleţul își suge o gheară și se gândește unde s‐o fi dus fluturele. poate a rămas aici, după colţul cuștii, unde aleea face o buclă ce separă casa urșilor de pădure. lumea de aici, de lumea de dincolo.